Crama Carastelec » Vinurile noastre

Vinurile noastre

Carassia

Vinurile spumante sunt produse exclusiv cu metoda tradițională, champenoise, adică prin maturare în sticlă, în cazul spumantelor CARASSIA prin maturare îndelungată de minim douăzeci de luni, folosind soiuri tradiționale. Întreg procesul de vinificare, începând cu prima și a doua fermentare, trecând prin degorjare, până la îmbuteliere și etichetare, sunt efectuate în propria cramă cu cele mai moderne echipamente.

Friza

Crama Carastelec este singura cramă din ţară care produce vinuri efervescente, de tipul petiante. În cazul vinurilor petiante, dioxidul de carbon din vin rezultă din propria fermentație a mustului, iar vinurile au o perlație ușoară (între 1 - 2,5 bar presiune) ceea ce le transmite o maximă fructuozitate şi prospeţime. Brandul dedicat vinurilor petiante este Friza.

În portofoliu avem un vin petiant alb obținut din soiul local Fetească Regală și un petiant rosé din Pinot Noir. Ambele sunt vinuri ușoare cu un conținut de alcool redus și un rest de zahăr plăcut, care accentuează aromele intensive de fructe din aceste vinuri.  

Vinca

VINCA este brandul dedicat vinurilor linistite. Simbolul ales este floarea stilizată a saschiului, sau în latină Vinca Minor. Etimologia cuvântului provine de la cuvântul vincere, care înseamnă a învinge. Vinca învinge iarna, cu frunzele ei vivace, și dă culoare primăverii, simbolizând învierea naturii, a viei. Vinurile Vinca sunt vinuri monovarietale maturate în butoaie de stejar sau vinificate în tanc, dar care apoi sunt maturate în sticlă. 

Vinca Sophia și Vinca Benedict sunt vinuri vinificate în stilul lumii vechi, sunt maturate cel 6-12 luni în butoaie de stejar tip barrique (225 litri) și în butoaie de  stejar de 500 litri. Sunt vinuri complexe, elegante, care combină abundența aromelor din boabele de struguri atent îngrijite, finețea și rafinamentul aromelor sustrase din butoaiele de stejar. Vinca Theresia este un Rhein Riesling vinificat în tancuri de inox, dar are un potențial de învechire în sticlă foarte lungă.  

Vinurile din gama Vinca poartă numele personajelor importante din povestea satului Carastelec, astfel:

Vinca SOPHIA Barrique, este un vin creat în onoarea Sophiei Báthory, principesa care în anul 1650 a donat vie şi păduri pentru susţinerea reconstrucţiei bisericii din Carastelec, un Chardonnay sau cupaj baricat din soiuri albe, maturat în butoaie de stejar de 500 litri timp de 8 luni.  

Vinca BENEDICT Pinot Noir este un vin creat în onoarea Papei Benedict al XIV-lea, care în anul 1754 a dăruit bisericii din Carastelec dreptul de a ține hramul. Este un Pinot Noir, maturat în butoaie de stejar de 225, respectiv de 500 de litri.  

Vinca THERESIA Rhein Riesling este un vin creat în onoarea Mariei Theresia, principesa Transilvaniei, care în 1777 a ordonat reconstruirea bisericii din satul Carastelec.